Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








O vizită la Cernăuți

        de Adrian Popescu

Am fost dincolo de Siret, pe urmele gimnazistului din Ipotești, la Cernăuți, cu un grup de scriitori care urmau să participe la festivitățile de la 15 ianuarie, desfășurate la Botoșani. Cu sprijinul Consiliului municipal de aici și al oficialităților ucrainene, vizita a fost memorabilă. Bucovina istorică (sau nordul Bucovinei, cum îi spuneau unii colegi bucovineni)  o visasem, ani la rând, ca pe un ținut fabulos, unde totul pentru mine se oprise, mai ales, în vremea interbelică, descrisă nostalgic de tatăl meu, refugiat din aceste locuri, în 1940. Urmaseră anii războiului și  cei imediat după, ani întunecați și chinuitori... Jurnalul Aniței Nandriș-Culda, deportată în Siberia în acea perioadă a totalitarismului sovietic, doar pentru vina de a fi  fost româncă, sutele  de relatări ale altor nevinovați, de pildă, ale celor din Crasna, sau ale supraviețuitorilor măcelului de la Fântâna Albă, comis cu sânge rece de trupele NKDV-ului,  nu se pot uita ușor. Nu e vorba despre vreo răzbunare a acestor nefericiți trăitori pe pământurile lui Alexandru cel Bun, orașul are o atestare de acum 600 de ani, sau a urmașilor lor împotriva cursului crud al istoriei, care a cunoscut rușinea Pactului Ribbentrop-Molotov, pus în aplicare pe 28 iunie 1940, ci despre „vindecarea memoriei“, cum cerea un neuitat pontif, Ioan Paul al II-lea.

Corul care l-a omagiat pe Eminescu la Cernăuți (la statuia modernă, relativ recentă, cea din zona centrală, opera sculptorului din  2000) era, ce potrivire neașteptată, condus de primarul din cartierul de unde plecase, nu de voie bună, Anița cea demnă și curajoasă, Mahala. Iar anii coristelor variau de la 30 la peste optzeci. Nouă, celor din țară, cuvintele lui Ilie Tudor Zegrea, care, spunea el, exulta, abia descins dintr-un tren în Bucureștii de azi, că aude peste tot  vorbindu-se românește, nu ni s-au mai părut patetice… Ce puțin îl face pe un om să fie fericit! Pentru unii, să audă limba maternă, rostită clar și corect. Vasile Tărâțeanu ne-a condus spre locurile unde Mihai Eminovici a învățat, a visat, s-a plimbat, s-a înflăcărat ca toți adolescenții lumii, a stat în bancă  la Ober Gymnasium sau a împărțit cărți colegilor, ca bibliotecar, în casa lui Aron Pumnul.

Am putut, astfel, vedea locurile unde s-a născut, intelectualicește, poetul. Lepturariul lui Aron Pumnul, practic prima antologie din literatura română, câtă apucase să se înfiripe, personalitatea exemplară a transilvăneanului, patriot pașoptist, dornic să impună limba română, printre alte multe limbi vorbite în Bucovina habsburgică, om cu principii morale ferme, care va refuza un post, de profesor, mai avantajos la Iași, volumele din biblioteca sa, multe donate, îl modelează dinăuntru pe viitorul poet. Debutul lui Eminovici în cunoscuta culegere scoasă la moartea acestui veritabil mentor al întregii Bucovine, a omului generos, care-i îndruma pe tineri spre izvoare naționale, e un act liric firesc, aproape, de iubire recunoscătoare. După un an, 1866, debutul junelui poet la revista Familia marchează altceva, traiectoria ascendentă a unui scriitor, în ciuda naivei sale versificații alecsandriene. Procesul de plămădire a personalității eminesciene, misteriosul său alchimism acum începe. Lecția pașoptistă a lui Pumnul se completează cu experiența peregrinărilor lui, cu trupele de teatru, sau de unul singur, la Blaj, Giurgiu, București, o descoperire a identității naționale a tuturor ținuturilor, în fond. Revine la Cernăuți ca privatist. Casa arhetipală e cea de la Ipotești, desigur, cea simbolic-intelectuală se află aici, în alt㠄țară“, Imperiul austriac, în „mica Vienă“, unde, se spune, numărul librăriilor îl întrecea pe cel al brutăriilor.

Și Fundoianu, și Paul Celan, și Rose Ausländer, și Alfred Margul Sperber, storojinețean,  sau Alfred Kittner, Itzik Manger sau Gregor von Rezzori, deși au iubit Cernăuțiul, îl părăsesc. Gruparea literar㠄Iconar“ (Mircea Streinul) e cea mai fidelă spiritului locului, dar ea nu se universalizează, în ciuda programului ei ambițios.
Opera unui vestit arhitect ceh, Iosif Hlavka, complexul universitar ucrainean de azi fusese înainte sediul somptuos al Mitropoliei Bucovinei. Biserica Institutului Teologic păstrează minunăția intactă a frescelor lui Epaminonda Bucevschi, iar saloanele de altădată, deschise vizitelor anunțate,  Salonul roșu, cel de marmură, Salonul sinodului, unde a fost  semnat actul  Unirii,  la 28 noiembrie 1918 etc. au eleganța și temeinicia lucrurilor dinainte. Catedra de literatura și limba română, unde conf. univ. Lora Bostan e un nume respectat, pe bună dreptate, secțiile de Limbi străine (rusa e în scădere, dar nici engleza nu o prea auzi prin oraș), coridoarele, impresionante prin amestecul de abur vechi cu vocile tinerelor studente, te fac să speri în eforturile intelectualității de aici de a se conecta deplin la standardele europene.
Policulturalismul reprezintă o șansă, cred, a orașului acesta din Ucraina, unde răsună și ucraineana și româna și rusa, în parcul Teatrului sau în fața  Facultății de Medicină, pe stradă, fie că o vorbește Mircea Lutic, poetul, sau consiliera de la oraș, care ne promite înființarea unui muzeu în casa lui Pumnul. 

Cernăuțiul, după cum vedem, este locul miraculos, care i-a dat aripi lui Eminescu, l-a făcut să-și descopere vocația, chiar dacă zborul său abia după aceea începe, cu adevărat, la „Junimea“ ieșeană,  la Viena și Berlin, în Bucureștii ziaristicii  sale politice pasionante, istovitoare. Pentru acest început eminescian, pentru darul făcut literaturii române moderne, prin, mai ales, poeții pomeniți deja, pentru numărul mare de intelectuali de primă mână, Cernăuțiul, deși aparține unui  timp care nu se mai întoarce, e un loc al istoriei și al culturii române.

Nr. 02/2011
Reunirea Comitetului Director al U.S.R.

Premiile ARIEL

Dinu Flămând, laureatul Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” pe anul 2010

Revista revistelor
de Gabriela Gheorghișor

FLORIAN SAIOC – 80

Din Jurnal (2005)
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (10)
de Gheorghe Grigurcu

Versuri
de Gabriel Chifu

O vizită la Cernăuți
de Adrian Popescu

Ani murdari
de Nicolae Prelipceanu

Cu padre Mărginean despre Anotimpul din Patmos
de Nichita Danilov

Sînge în „pulberile” cuvintelor
de Dumitru Chioaru

Patria poeziei
de Paul Aretzu

Existența din semne
de Florea Miu

Scriitorul și forul său interior
de Ioan Lascu

Sentimentul non-apartenenței
de Gabriel Coșoveanu

Teatralitatea romanului sub comunism
de Gabriela Gheorghișor

Mainimicul cel de toate zilele
de Bucur Demetrian

Tainele și spaimele inimei
de Daniela Firescu

Aurel Rău: Darul adus de fiecare zi
de Ștefan Vlăduțescu

Prin Castelul Obersdach la bucătărie1
de Gheorghe Schwartz

Poeme
de Virgil Diaconu

Ion Cristofor. De la fiorul liric la starea de spirit
de Mircea Bârsilă

Faptă și trezie
de Florin Caragiu

Avangardistul perpetuu (2)
de Octavian Soviany

Poem
de Cristian Belodan

În deal la Lilieci
de Toma Grigorie

Postume
de Marin Sorescu

Ratarea – sau idiotul sublim
de Claudiu Soare

Poem
de Simona Grazia Dima

Poeme
de Philip Michael Ondaatje

Eminescu și realsemitismul
de Constantin Romulus Preda

Bisericile de lemn în actualitate
de Luiza Barcan

O anumită justificare
de Octavian Anuța

Petre Tănăsoaica și „femeia lui Yerutonga”
de Ioan St. Lazăr

Poeme
de Sayumi Kamakura

© 2007 Revista Ramuri